Acuzaţii dure la adresa Ministerului Educaţiei. Potrivit rectorului Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş, Constantin Copotoiu, Ministerul Educaţiei a avertizat Universitatea că ar putea să i se suspende finanţarea dacă nu rezolvă "problema liniei maghiare".
Rectorul UMF din Târgu Mureş, Constantin Copotoiu, a declarat, luni,că a fost avertizat, vineri, telefonic, iar luni - printr-o adresă semnată de ministrul Educaţiei, Cătălin Baba, că universitatea ar putea fi sancţionată dacă nu rezolvă problema înfiinţării secţiei maghiare la universitate şi nu introduce în Cartă prevederi în acest sens.
"După mai multe discuţii avute cu domnul ministru al Educaţiei Naţionale, vineri seară am primit un telefon în care ne-a spus că, dacă nu rezolvăm problema liniei maghiare şi nu introducem în Cartă aceste lucruri, ne suspendă finanţarea. A spus că ne va trimite o adresă, pe care am primit-o luni dimineaţă", a afirmat Copotoiu.
Potrivit acestuia, în adresa transmisă conducerii universităţii ministerul îi atrage atenţia că are obligaţia elaborării Cartei în conformitate cu legislaţia în vigoare şi că alegerile pentru funcţia de rector, desfăşurate în urmă cu câteva săptămâni, nu sunt legale, întrucât Carta nu este aprobată.
Afirmaţiile lui Copotoiu au fost făcute într-o conferinţă de presă susţinută înainte ca liderul UDMR, Kelemen Hunor, să anunţe că în coaliţie s-a decis, luni, elaborarea unei hotărâri de Guvern pentru înfiinţarea unei linii maghiare de învăţământ la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş, aceasta urmând să intre în şedinţa de Guvern de marţi.
Potrivit unor surse, parlamentarii PDL nu agreează înfiinţarea unei astfel de linii pentru maghiarii de la UMF Târgu Mureş. La rândul său, UDMR ar ameninţa că nu va mai participa la şedinţele Guvernului până nu se va adopta hotărârea de Guvern.
Sursa:
http://www.youthvoice.ro/mures/rectorul-umf-targu-mures-acuza-ministerul-educatiei-de-santaj-pe-problema-liniei-maghiare/