vineri, 25 februarie 2011

Deputatul Mircia Giurgiu solicită ca istoria şi geografia României să fie predate doar în limba română

Deputatul Mircia Giurgiu solicită ca istoria şi geografia României să fie predate doar în limba română

Deputatul clujean Mircia Giurgiu propune modificarea Legii nr. 1/2011 privind educaţia naţională, prin abrogarea Art. 37, alin.(8): “În învăţământul primar, gimnazial şi liceal cu predare în limbile minorităţilor naţionale, istoria şi geografia se predau în aceste limbi, după manuale şcolare şi programe identice cu cele pentru clasele cu predare în limba română, cu obligaţia transcrierii şi însuşirii toponimiei şi a numelor proprii româneşti şi în limba română”.

“Atâta timp cât se desfiinţează şcoli unde învaţă elevi în limba română, dar se fac şcoli pentru un singur elev care aparţine minorităţilor, acest proiect de lege este o iniţiativă firească”, a declarat dl Giurgiu.

Parlamentarul a oferit exemplul şcolii din Săvădisla (judeţul Cluj), în care se predă exclusiv în limba maghiară.

“În condiţiile în care există unităţi de învăţământ particulare în limba minorităţilor naţionale, nu vedem sensul ca în şcolile de stat Istoria şi Geografia să fie predate în limba maternă a popoarelor conlocuitoare, mai ales că acestea au posibilitatea de studia în limba maternă”, se precizează în motivarea demersului legislativ.

Totodată, în Constituţie se mai percizează că în România, limba oficială este limba română.

S. Iustin

Sursa: http://www.napocanews.ro/2011/02/deputatul-mircia-giurgiu-solicita-ca-istoria-si-geografia-romaniei-sa-fie-predate-doar-in-limba-romana.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu