A.
Liviu Dragnea, prezent la lucrările atelierului ‘Dezvoltare regională și reformă administrativă’ al PSD, organizat la Parlament a declarat că “Există o mare rezistență în București împotriva descentralizării. Nu vor să cedeze puterea de aici. Nu vor să lase puterea să vină la comunitățile locale. Nu vor, pur și simplu! Este o boală, boala puterii probabil! Este ceva inimaginabil! Și nu mă refer numai la decidenții politici, ci și la funcționari. Este foarte greu să găsești un funcționar (…) pe care să îl faci să înțeleagă că este normal să descentralizăm decizia, așa cum este în toate țările civilizate. Ei zic: ‘nu putem să dăm decizia și finanțarea la autoritățile locale. Trebuie să rămână la noi, să decidem noi’. (…) Cum să știe un funcționar din București mai bine de ce are nevoie Clujul, Sălajul sau Maramureșul? (…) Nu vor să lase decizia să se apropie de cetățeni”, conform Agerpress.
Comentarii:
1. Descentralizarea propusă în 2013 de Dragnea și respinsă prin decizia nr. 1/2014 a Curții Constituționale încalcă flagrant Legea cadru a descentralizării nr. 195/2006;
2. Acum, Dragnea nu își propune să respecte litera și spiritul Legii cadru a descentralizării nr. 195/2006, ci doar să bifeze că a rezolvat problemele ridicate de Curtea Constituțională;
3. Evident că funcționarii publici se opun pentru că înțeleg că a) o descentralizare heirupistă cum vor politrucii duce la colapsul diverselor instituții și b) aduce România la mâna baronilor locali;
4. Aflăm de la Dragnea că sistemul administrativ românesc nu mai este de sorginte franțuzească, ci este unul „de tip comunist”…
5. Observați că atunci când a acuzat centralizarea administrativă, Dragnea a ținut să folosească un truc vechi… să arunce vina în cârca Bucureștiului și să scoată drept victime orașe din Transilvania… Acesta este clișeul pe care orice incult îl folosește indiferent dacă argumentele lui sunt corecte sau nu;
6. Pentru Dragnea descentralizarea/centralizarea nu sunt mijloace care, de la caz la caz pot să ducă la eficiență. Nu, pentru el descentralizarea e scop în sine. Pentru el, scopul nu este eficientizarea administrației publice, ci transferul de putere și multe imobile către baronii locali.
7. În principal, funcționarii care se opun nu sunt bucureșteni. Majoritatea sunt din Transilvania, Banat, Oltenia, Moldova, Dobrogea și doar foarte puțini din Muntenia sau București. Administrația centrală este plină de români din toate colțurile țării… De ce oare oltenii, ardelenii, moldovenii etc. se opun descentralizării lui Dragnea și altor politruci? Pentru că știu ce administrație publică locală, ce baroniadă au lăsat prin județele de unde provin! Până când DNA nu va trimite după gratii pe toți cei care de-a lungul timpului au căpușat primăriile și consiliile județene, nici nu poate fi vorba de continuarea descentralizării. Ar fi o crimă! DNA încă nu a intrat bine în administrația publică locală. Urmează!
Acum vă întreb:
Care sunt acei președinți de Consilii Județene care au exercitat până acum în mod onest competențele și puterea descentralizată deja în ultimii 25 de ani? Îi puteți enumera? Și mai clar, ați avea curajul să le dați și mai multă putere? O putere care să scape aproape oricărui control din partea instituțiilor statului român… Măcar miniștii mai sunt cât de cât la mâna Parlamentului, a mass-mediei și a DNA… Primarii și președinții de CJ sunt încă stăpâni pe tărâmul nimănui. Nu toți, doar majoritatea.
B.
Prezent la același eveniment al PSD de la Parlament, Dragnea și alți lideri PSD au inițiat glumițe sau discursuri anti-Justiţie, conform Adevarul.ro.
Astfel, deşi subiectul viza chestiuni strict administrative, Liviu Dragnea a alunecat şi spre subiectul Justiţie: “L-am văzut aici, pe hol, pe primarul de la Islaz, care se chinuie cu o finanţare. Sper că a terminat de mâncat. Eşti aici, Ionel?”, a întrebat Dragnea. “Da, domn’ preşedinte, sunt aici!”, a răspuns primarul. “Bine, stai jos, să nu te ia cineva la ochi”, a încheiat vicepremierul. Și de ce, mă rog, ar trebui cineva, care este onest și nu fură, să se teamă că îl ia cineva la ochi? Cei care fură ar trebui să se teamă! Ne spune ceva dl. Dragnea despre primarul căruia i s-a adresat sau acolo toți sunt potențiali victime/clienți ai DNA…? Alți colegi ai lui Dragnea au fost mai tranșanți împotriva procurorilor decât Dragnea…
Ceea ce este interesant e că pentru politruci, stavilele în calea „reformelor” lor sunt funcționarii și procurorii…
Detalii: Condei.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu