Adjunctul Inspectoratului Județean de Poliție Brașov (IJP), comisarul șef Ioan Aron, a devenit de ieri noul inspector șef al IJP Covasna, învestirea având loc în prezența inspectorului general al Poliției Române, chestorul principal Petre Tobă.
Numirea a avut loc în contextul pensionării comisarului șef Corneliu Câmpeanu și are titlu de interimat, până la organizarea unui concurs pentru ocuparea acestei poziții de către un titular.
„Am făcut această propunere și pentru că dl Aron este un ofițer cu o experiență bogată, este recunoscut profesionalismul dovedit până acum, este și din județ limitrof, cunoaște particularitățile și specificul acestei zone și nu în ultimul rând pentru că dânsul coordonează ordinea și siguranța publică la nivelul IJP Brașov, iar creșterea gradului de siguranță al cetățeanului reprezintă o prioritate a Poliției Române, o componentă importantă fiind ordinea și siguranța publică”, a declarat chestorul principal Petre Tobă.
Câmpeanu, lăudat de Şeful IGPR
Acesta a apreciat ca foarte bună activitatea fostului comisar șef Câmpeanu și a subliniat că el a reușit să păstreze criminalitatea din județ sub media națională și să creeze o echipă managerială eficientă, reușind totodată o bună colaborare cu autoritățile locale.
Întrebat de ce nu a fost luat în considerare un șef din cadrul IJP Covasna sau din județ, șeful Poliției Române a spus că au fost luate în considerare experiența și profesionalismul noului comisar șef.
„I-am cerut d-lui Aron ca pe această perioadă de interimat să ia toate măsurile și liniștea publică, siguranța cetățeanului să fie păstrate la aceleași standarde după părerea mea extrem de ridicate, iar din punctul de vedere al IGPR voi face toate demersurile ca funcția de inspector șef să fie scoasă cât mai curând la concurs”, a mai spus Tobă, cu mențiunea că toți cei care doresc și îndeplinesc condițiile, sunt așteptați să participe la concurs. Acesta ar putea avea loc în aproximativ două săptămâni.
vineri, 21 mai 2010
Adjunctul IJP Brașov, comisarul șef Ioan Aron, îl înlocuiește pe comisarul șef al IJP Covasna Corneliu Câmpeanu, pensionat
Etichete:
Corneliu Câmpeanu,
Covasna,
IJP Covasna,
Ioan Aron,
Petre Tobă,
poliție,
Sfântu Gheorghe
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu