Tocmai ce am lecturat un nou număr al revistei “Bucureștiul meu drag” editată de Asociația Bucureștiul meu drag.
Între multele articole interesante, mi-a atras atenția în mod deosebit cel al lui Nicolae St. Noica, ”Despre proiectele Catedralei Neamului în perioada interbelică”
, articol pe care vă invit să îl parcurgeți. Iată alăturat una din
multele schițe
ale proiectelor catedralei care au circulat începând din perioada
Regelui Carol I până spre finalul perioadei interbelice. Proiectul care
mi se pare cel mai reușit este cel din 1924 al lui Petre Antonescu, unul
din principalii reprezentanți ai stilului arhitectural neo-românesc.
Păcat că în definirea noului proiect, arhitecții de azi nu au încercat să preia elementele deosebite ale vechilor proiecte.
S-a invocat în sprijinul demarării proiectului Catedralei Neamului că
aceasta ar fi una NAȚIONALĂ, reprezentativă pentru poporul român. Eu
sunt de acord cu asta, dar uitându-mă la ce este reprezentativ pentru
poporul român, nu pot să nu observ că stilul arhitectural neo-românesc a
fost unul din principalele elemente ale cristalizării conceptului
național… Și din această perspectivă, părerea mea de nespecialist, dar
pasionat de arhitectură îmi spune că proiectul lui Petre Antonescu din
1924 era cu adevărat unul național, o reprezentare deosebită a stilului
arhitectural neo-românesc.
Găsiți noul număr al revistei “Bucureștiul meu drag” la următoarele linkuri:
Varianta ISSU o găsiti aici:
http://issuu.com/orasul/docs/r-bmd-1204?mode=window&backgroundColor=%23222222
Aici aveți arhiva revistei în format ISSU și pdf:
http://www.orasul.ro/articles/view/revista-bucurestiul-meu-drag.html
Sursa postare:
http://www.catalincornea.ro/2012/04/25/despre-proiectul-catedralei-neamului-din-1924-arhitect-petre-antonescu/
sâmbătă, 26 mai 2012
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu