Noul prefect al județului Covasna, Codrin Munteanu, a fost învestit
duminică în funcție, la depunerea jurământului luând parte şi ministrul
delegat pentru relația cu Parlamentul, Mircea Dușa.
În discursul său de învestire, prefectul Codrin Munteanu a amintit că
este pentru a patra oară când depune jurământul pentru o funcție publică
– de două ori ca subprefect de Covasna, subprefect de București și o
dată ca prefect de Covasna, prin urmare emoțiile nu își prea au locul de
această nouă dată. Astfel, Munteanu a explicat că așteaptă cu nerăbdare
ziua de luni, pentru a intra direct în muncă, intenționând continuarea
unor proiecte inițiate cu doi ani în urmă, tot ca prefect de Covasna.
“Nu fac parte din niciun partid politic, nu am fost subordonat politic,
chiar sunt un tehnocrat, un administrativist și țin mult la acest
aspect.
Sunt un om care respectă ordinea, îmi plac ordinea și disciplina. Mi-am
început cariera în prefectură ca și consilier juridic, am continuat la
director al Direcției juridice din Prefectură. Ca prefect, în 2009, am
demonstrat că am standarde ridicate – nu pot afirma teoretic că am
standarde și să nu le respect și în practică; poate că pretențiile
acestea i-au supărat pe unii, m-am făcut indezirabil pentru alții, dar
nu voi renunța nici acum la aceste pretenții pentru standarde ridicate.
Nu pot merge pe nivelul impus de subalterni. (…) În ceea ce privește
succesul, nu pot să îl am dacă muncesc de unul singur, aici e vorba
despre o echipă și de aceea îmi doresc să avem rezultate deosebite
împreună”, a declarat prefectul Munteanu, subliniind că dorește să
lucreze cu oameni care-și cunosc la rândul lor meseria, cu
profesioniști.
Codrin Munteanu a mai declarat că își dorește să reia întâlnirile cu
cetățenii județului în cadrul programului “Prefectul aproape de
cetățeni” și să continue de asemenea proiectele europene inițiate de
către el în mandatul trecut și abandonate apoi, cel puțin aparent. În
plus, Munteanu a arătat că dorește o colaborare reală cu șefii
deconcentratelor, pe care i-a sfătuit să urmărească în primul rând
interesul instituțiilor pe care le reprezintă.
„Comanda pentru deconcentrate va fi la Prefectură, nu la partide”, a
punctat Munteanu, subliniind că intenționează să facă o “radiografiere” a
activităților deconcentratelor, pentru a se pune la curent cu tot ce
ține de acestea în prezent.
Fostul prefect György Ervin, care a fost numit inspector guvernamental,
nu a luat parte la învestire, însă din partea vechii echipe de la
conducerea Prefecturii a participat subprefectul Valentin Ionașcu.
Acesta s-a arătat mulțumit de perioada petrecută la Prefectură,
subliniind faptul că mereu a fost deschis colaborării cu cetățenii
județului.
Pe de altă parte, nimeni nu a participat la învestire din partea
Consiliului Judeţean. Ministrul Dușa, care a remarcat acest lucru, și-a
exprimat regretul de a nu se fi întâlnit cu președintele Tamás Sándor,
dar a găsit o explicație în faptul că acesta este, probabil, “ocupat cu
campania electorală”. La rândul său, Codrin Munteanu a pus absența
reprezentanților CJ pe seama unui program încărcat și a declarat că își
dorește o colaborare corectă cu aceștia.
Codrin Munteanu a absolvit Institutul Naţional de Administraţie (INA),
având un doctorat în administraţie publică şi fiind lector la Colegiul
de Administraţie publică din Sfântu Gheorghe, extensie universitară a
Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj Napoca. În vârstă de 38 de ani,
Munteanu a îndeplinit, până la mijlocul anului 2008, funcția de director
al Direcției Juridice şi de Contencios-Administrativ din cadrul
Prefecturii Covasna. După ce în iunie 2008 a câştigat concursul pentru
funcția de subprefect, Codrin Munteanu a fost transferat ca subprefect
la Bucureşti, post de pe care a revenit apoi pe funcția de prefect al
județului Covasna, în ianuarie 2009 şi de pe care a trecut, un an mai
târziu, în funcția de inspector guvernamental.
Sursa: http://www.youthvoice.ro/covasna/codrin-munteanu-a-fost-investit-prefect-al-judetului-covasna-info/
sâmbătă, 26 mai 2012
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu