joi, 30 septembrie 2010

Cum îşi tratează România viitorul: Guvernul i-a plătit unui tânăr un master de 70.000 de euro, l-a chemat acasă şi apoi l-a restructurat

Cum îşi tratează România viitorul: Guvernul i-a plătit unui tânăr un master de 70.000 de euro, l-a chemat acasă şi apoi l-a restructurat

Radu Oprea a obţinut o bursă guvernamentală la o universitate din SUA, apoi a primit o slujbă în România, dar a fost dat afară din motive de criză. Timp de patru ani, Guvernul României a investit 6 milioane de euro pentru şcolirea tinerilor în străinătate, apoi nu i-a mai angajat sau le-a dat posturi sub pregătirea lor.

Radu Oprea are 30 de ani şi până acum o săptămână, când a primit notificarea că a fost restructurat era inspector la Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret (ANST), la Direcţia de Strategii şi Politici de Tineret. Radu este unul dintre bursierii Guvernului României care a primit din partea statului 70.000 de euro pentru un masterat la Universitatea Pepperdine, din Los Angeles, SUA. Când Guvernul a investit aceşti bani în el i-a condiţionat întoarcerea în România şi angajarea în sistemul public pe o funcţie de management.

Radu fusese admis la patru universităţi, dar a ales-o pe cea din L.A., pentru că acolo putea studia politici publice, ceea ce îşi dorea să facă. De când s-a întors din America, Radu s-a reangajat la Autoritatea de Tineret, unde lucrase şi înainte de bursă. Potrivit contractului, Radu trebuia să lucreze pe o funcţie de conducere. Numai că, spune el, „funcţiile de conducere se dau pe criterii politice până la cel mai mic post de director adjunct. Iar pe funcţii pe execuţie nu se merită să stai. De la începutul anului am lucrat efectiv 18 ore pentru stat”, susţine Radu Oprea. De când s-a întors din America, Radu a mai făcut nişte cursuri de administraţie pentru a deveni manager. Tot degeaba.

Vestea că a rămas fără loc de muncă a primit-o printr-o notificare în care erau enumerate numai legile în baza cărora s-a făcut restructurarea, nu şi motivele ei. Din departamentul lui de 15 oameni au fost daţi afară nouă, iar din toată agenţia de 205 au zburat 40.

„Nu stătea el în banii ăştia”

Preşedinta ANST, Doina Melinte, spune că angajaţii au fost restructuraţi în baza legilor în vigoare. „Sunt criterii stabilite împreună cu sindicatele, cu care toată lumea a fost de acord. S-a ţinut cont de situaţia personală a fiecăruia”, a spus Doina Melinte. Despre Radu, Melinte a spus că el „este un băiat foarte deştept şi nu stătea în banii pe care îi primea de aici. Era şi singur. Era pregătit din toate punctele de vedere şi avea şi proiectele lui”.

Radu Oprea se simte uşurat acum că „a scăpat” de contractul de la stat. „Legat de situaţia mea, personal mă avantajează că ­m-au dat afară, deoarece pot acum să-mi coordonez proiectele mai bine. Am pro­iecte legate de Dezvoltarea Metodei SMART de Politici Publice, de Patronatul Tinerilor Întreprinzători din Regiunea Sud – Est, unde sunt preşedinte şi avem un proiect POSDRU. Am făcut tot posibilul să lucrez în sistemul public, chiar de pe funcţie de execuţie, şi nu de conducere, aşa cum trebuia”, ne-a spus el.

Niciun bursier nu a fost angajat ca manager

Guvernul român a cheltuit şase milioane de euro, în perioada 2004-2007, pentru studiile a 148 de tineri pe care trebuia să-i angajeze la stat, pe posturi de conducere. Tinerii întorşi de la bursă şi-au organizat o asociaţie prin care ţin legătura unii cu ceilalţi. „Majoritatea bursierilor şi-au respectat cu vârf şi îndesat contractele pe care le-au semnat. De mai bine de doi ani, de când s-au întors în ţară primii bursieri, instituţiile statului nu au fost în stare să-i plaseze în posturile în care ar fi putut juca rolul de vectori ai schimbării. Niciunul dintre ei nu a fost angajat conform contractului”, a spus Simion Ilie, preşedintele asociaţiei, el însuşi fost bursier la Universitatea „Paul Sabatier” din Toulouse 3, din Franţa.


Cine supervizează programul

Absolvenţii burselor Guvernului României sunt supervizaţi de o comisie care aparţine de Ministerul Educaţiei şi al cărei preşedinte este numit de către prim-ministru. Pentru că nu au fost candidaţi, în prezent, comisia nu are un preşedinte oficial. Reprezentanţii de la Ministerul Educaţiei spun că noul preşedinte va fi rectorul Luca Iamandi, de la Academia de Poliţie din Bucureşti.

“Funcţiile de conducere se dau pe criterii politice până la cel mai mic post de director adjunct. Iar pe funcţii pe execuţie nu se merită să stai.”

Tinerii au fost primii concediaţi

Şefa directă a lui Radu, Manuela Mureşan, de la Direcţia de Strategii şi Politici de Tineret a ANST, spune că nu ştia de oamenii care vor fi daţi afară. A primit un telefon de la conducerea instituţiei şi a aflat că din 15 angajaţi va rămâne cu 6. „Când am întrebat «de ce aceşti oameni?», mi s-a spus că nu aveau în întreţinere copii sau pe altcineva. Se merge pe principiul că tinerii pleacă primii”, a spus şefa departamentului.

Despre Radu spune că este un băiat deştept, dar că i se potriveşte mai bine funcţia de lider. „Prima dată el a fost consilier la cabinetul doamnei ministru Sorina Plăcintă (n.r. – fost ministru al Tineretului şi Sportului) şi atunci lucram cu el pe mai multe proiecte, pentru că ministrul îl recomanda. Apoi, când a plecat ministrul, a fost dat la mine în direcţie. Dar el nu venea tot timpul la program pentru că avea mai multe proiecte”. Manuela Mureşan spune că Radu Oprea a cerut în luna mai 2010 să lucreze cu jumătate de normă, adică doar patru ore pe zi, „pentru că avea de lucru la mai multe proiecte şi la doctorat”. Radu Oprea recunoaşte că el a cerut să lucreze doar patru ore pe zi, dar susţine că nu primea de lucru şi atunci mergea la întâlniri pentru alte proiecte.

Cine nu are copii, primul pe listă

Secretarul general de la ANST, Codrin Nedelcu, susţine că nu s-a ţinut cont de nume atunci când s-a hotărât restructurarea, ci de organigrama şi de criteriile stabilite de comun acord cu sindicatele: să nu fie unic întreţinător de familie şi să nu fie în prag de pensie.

sursa: Adevarul

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu