Cei
care, din diverse motive, îl susţin astăzi pe demolatorul numărul
unu, de după Ceauşescu, Sorin Oprescu, primarul nefericitului
Bucureşti, vor regreta amarnic şi se vor ruşina mâine-poimâine, când se
va trage linie şi se vor calcula pagubele imense aduse patrimoniului şi
identităţii bucureştene de acest "vodă" discreţionar şi şmecher.Deşi avea împotrivă câteva sentinţe judecătoreşti definitive, Oprescu a dat ordinul demolării Halei Matache pe timp de noapte, încălcându-şi propria promisiune de a lăsa şi de a restaura cunoscutul monument pe amplasamentul original. În plângerea penală înaintată parchetului de sector, mai multe asociaţii cer pedepsirea răufăcătorilor, care şi-au pus semnătura pe autorizaţia şi avizele ilegale, încălcându-se hotărâri judecătoreşti irevocabile. Iată Lista Ruşinii - ca un insectar al netrebniciei, pentru un viitor care trebuie să afle cine au fost demolatorii patrimoniului urbanistic al tristei capitale a tuturor românilor: Sorin Mircea Oprescu, primar; Gheorghe Pătraşcu, arhitect şef (un funcţionar cu mânecuţe, obedient, care pare a fi uitat tot ce a învăţat în facultate); Tudor Toma, secretarul general al primăriei, fost consilier PDL; Daniel Constantin Barbu, ministru decorativ al culturii, un anti ONG-ist cu ordin de la partid; Radu Boroianu, secretar de stat la Cultură, scos de la naftalină de PNL şi pus pe post de curea de transmisie între partid şi minister; Marius Damian, directorul Direcţiei pentru Cultură a Municipiului Bucureşti, un continuator fidel al răposatului Ştefan Damian, plecat dintre noi cu conştiinţa încărcată de numărul monumentelor demolate. Toţi aceşti oficiali, de revoltătoare prezenţă în fruntea destinelor monumentelor naţionale, sunt chemaţi în instanţă pentru săvârşirea infracţiunilor de distrugere a monumentului Hala Matache şi pentru abuz în serviciu, prevăzut de art. 248 C.P.
Într-o cavalcadă de minciuni, comunicatul de presă al primăriei povesteşte ce avize frumoase şi "betonate" deţine municipalitatea, fără a scoate un cuvânt despre sentinţele definitive ale tribunalelor şi curţilor de apel din Bucureşti şi Cluj-Napoca, ce anulează toate avizele şi autorizaţiile în cauză. Practic, Oprescu Vodă Demolatorul a pornit la atac sfidând justiţia, ca un Don Quijote de Ferentari. Deşi vestitul inginer Iordăchescu, cel ce a mutat bisericile pe timpul lui Ceauşescu, se află încă în plină putere de muncă, şi ar fi putut fi invitat să găsească soluţia tehnică a mutării halei (mutare despre care chiar experţii primăriei generale şi ai ministerului dezvoltării au spus că nu este necesară!), Oprescu a preferat să demoleze, obsedat de puterea personală şi de locul pe care-şi închipuie că-l ocupă în simpatia bucureştenilor.
Nicuşor Dan, preşedintele Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul (cel ce a mai câştigat 10 procese cu Primăria Generală!) precizează clar: "Lucrările de distrugere a monumentului istoric au loc în baza unor acte în mod flagrant ilegale". Pe lângă hotărârile judecătoreşti, primarul general încalcă şi Convenţia pentru protecţia patrimoniului arhitectural al Europei, semnată de statul român la Granada, la 3 octombrie 1985, în care se prevede: "Fiecare parte se angajează să interzică deplasarea integrală sau a unei părţi a unui monument protejat". Cu alte cuvinte, cine mi-a fost Ceauşescu, cine-mi e Oprescu! Ambii au încălcat aceeaşi convenţie, şmechereşte, demolând cu o indicaţie din deget şi avându-i ca "vasali" politici pe miniştrii fără personalitate ai culturii. Potrivit constatărilor lui Nicuşor Dan, Oprescu nu are de gând să reconstruiască hala demolată. Nu este prevăzut locul şi nu se ştie dacă sunt bani pentru reconstrucţie. Şi, apoi, n-ar mai fi Hala Matache, pentru că se va pierde din substanţa monumentului original, prin înlocuirea unei părţi a acestuia cu materiale contemporane. Aşa vom ajunge să avem, în locul Halei Matache, Hala Oprescu, poate chiar Hala Boroianu şi, de ce nu, Hala Barbu...
Sursa: http://www.formula-as.ro/2013/1063/accente-2/demolatorii-ataca-noaptea-16246
Înalta Curte de Casație și Justiție a României (ÎCCJ) a anulat definitiv și irevocabil un concurs organizat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici în care s-a impus cunoașterea limbii maghiare pentru un post de secretar de primărie într-o comună din județul Covasna.
Solar
Impulse, avionul experimental propulsat doar de un motor electric
alimentat cu energie solara, este gata sa traverseze Statele Unite ale
Americii de la est la vest. Avionul va pleca in 1 mai din San Francisco
si, pana la New York, unde va ajunge la sfarsitul lunii iulie, va face 5
escale.

Dacă bucureștenii nu se vor opune rechinilor imobiliari care amenință
din nou zona de lângă Ateneul Român, o nouă mutilare arhitecturală se va
produce, de data aceasta în cea mai frumoasă zonă a capitalei…
Romania is “Country of the Year” at BioFach, the World Organic Trade Fair that started on Wednesday in Nuremberg, Germany.
At a meeting with OSCE High Commissioner for minorities Knut Vollebaek,
the Serbian President Tomislav Nikolić claimed that in Serbia ”the
position of minorities is regulated in the way that had been harmonized
with the highest European and world standards”, Romanian Youth Voice
reports. 


Hanul Gabroveni este unul dintre monumentele de arhitectură ale
Bucureștiului (monument istoric, clasat în Lista Monumentelor Istorice
la categoria A), fiind construit între anii 1804 și 1818. Clădirea este
situată între str. Lipscani și str. Gabroveni.
Tineretul Național Liberal
își exprimă îngrijorarea față de situația românilor din Valea Timocului,
în urma declarațiilor preşedintelui sârb Tomislav Nikolić acordate după
întâlnirea cu înaltul comisar OSCE pentru minorităţi Knut Vollebaek.

Noul prefect al județului Covasna, Codrin Munteanu, a fost învestit
duminică în funcție, la depunerea jurământului luând parte şi ministrul
delegat pentru relația cu Parlamentul, Mircea Dușa.
Natalia Intotero a fost numita secretar de stat la Departamentul pentru Romanii de Pretutindeni, informeaza guvernul.
Senatorul independent Mircea Geoană consideră că Parlamentul României
trebuie să aibă o atitudine clară faţă de ”incidente” precum cel care
priveşte reînhumarea lui Nyiro Jozsef şi salută decizia Ministerului
Afacerilor Externe de a nu permite accesul pe teritoriul ţării noastre.
El spune că în condiţiile în care Parlamentul şi autorităţile
ungare vor insista în acest demers, îşi rezervă dreptul ca, în calitate
de senator al României, să sesizeze instituţiile şi organizaţiile
europene şi internaţionale
Mai mulți tineri, membri ai Tineretului Național Liberal din România și
ai Clubului Liberal pentru Republica Moldova au organizat miercuri, la
București, o acțiune de comemorare a anexării Basarabiei. Tinerii
liberali s-au adunat la Hanul lui Manuc, locul în care reprezentanţii
Imperiului Țarist rus şi cei ai Imperiului Otoman au convenit în mod
abuziv trecerea jumătăţii estice a Moldovei, redenumită în 1813
Basarabia pentru a o diferenţia de ţara de origine, în componenţa
Rusiei.

Romania is determined to block a positive decision on the status bid of Serbia regarding its candidacy to the European Union due to the lack of minority rights for the Romanians in Timoc region, according to Danas, a Belgrade based daily newspaper,
One of the most controversial issues of the European affairs is the creation of fictive national identities in order to assimilate different minority groups inside and extreme nationalist state. This anti-democratic practice was first time elaborated during Stalin totalitarian communist regime. The technique has the purpose to gain and maintain the state control over large spaces and over different nations by using force and persuasion in a large scale strategy. This is done by dividing peoples and nations.
The beginning of 2012 gives the linguists a new area of study. Serbian authorities are planning to invent and standardize a new language “the Vlach language” 

