sâmbătă, 26 mai 2012

DanTanasa.ro: ȘOCANT. Într-un video postat pe internet președintele PNL Sfântu Gheorghe afirmă că a folosit minori pentru campania sa electorală din 2008. VIDEO

În luna martie 2012, consilierul local Mădălin Guruianu, membru în Consiliul Local Sfântu Gheorghe și președinte al PNL Sfântu Gheorghe, a organizat o conferință de presă la care au fost prezenți, printre alții, primarul UDMR din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, președintele Consiliului Județean Covasna, UDMR-istul Tamas Sandor, și președintele PDL Covasna, Dan Manolăchescu.

Cu acest prilej Guruianu a făcut următoarea declarație, adesându-i-se unui membru al Asociației pentru Comunitate: ”…Îți aduci aminte, cred, în 2008 câți dintre jurnaliști considerau că erau necopți acei copii pentru a face acea campanie, care nu aveau încă 18 ani, și totuși cred că am încercat să nu-i influențăm…” . Guruianu a făcut această declarație după ce un membru al Asociației pentru Comunitate, Daniel Șanta, i-a reproșat faptul că recolează copii voluntari în Asociația pentru Comunitate pentru a-i înscrie în PNL, în opinia lui Șanta aceștia fiind ”prea tineri și prea puțin copți” pentru a face politică.

Puteți urmări întreaga înregistrare aici (minutul 13):


Sursa:
http://www.dantanasa.ro/2012/05/10/socant-intr-un-video-postat-pe-internet-presedintele-pnl-sfantu-gheorghe-afirma-ca-a-folosit-minori-pentru-campania-sa-electorala-din-2008-video/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu