Visul
Distrugătorului oprescu s-a împlinit. Așa cum ne-am obișnuit, pe șest,
la adǎpostul întunericului şi al codului de vreme rea, oprescul a pus
la pământ edificiul care îi măcina eficiența chirurgicală cu care
trasează Diametrala N-S. Politica faptului împlinit. Rușinos!
Cei care s-au opus demolării Halei Matache au propus mai multe soluții tehnice prin care Diametrala să se construiască fără demolarea acesteia… În van, codul portocaliu a pus la pământ pe Matache...
Nici nu știu dacă mai conta păstrarea unei singure clădiri (Hala) din moment ce o serie de alte monumente arhitecturale (clădiri de patrimoniu sau nu) în principal de pe partea dreaptă a Diametralei N-S au fost puse la pământ de terminatorul oprescu. Tehnic erau soluții (sigur că scumpe, dar istoria unui oraș nu ține cont de bani… dacă vrei să o păstrezi) ca majoritatea acelor clădiri să nu fie demolate. Diametrala putea intra în mare parte (pe Buzești și Berzei) în subteran astfel că lățimea străzii nu mai era insuficientă. Ba dimpotrivă, strada de la suprafață rămânea în principal pentru pietoni și tramvai și se dădea din nou viață zonei… cu păstrarea istoriei orașului.
„Modernizarea oraşului necesitǎ sacrificii?!”
Sunt multe voci care merg pe varianta simplistă cǎ „modernizarea oraşului necesitǎ sacrificii, cǎ zona de pe străzile Buzești, Berzei era un focar de delincvenţǎ ce trebuia asanat, cǎ până la urmă Hala Matache nu era cine ştie ce”… Din păcate, susținerea lui oprescu de către USL (ne referim la PNL pentru că susținerea PSD avea un oarecare sens) în alegerile locale din 2012 a creat impresia greșită că majoritatea bucureștenilor chiar sunt de acord cu demolările ceaușiste ale acestuia…Nu, majoritatea nu știu ce se întâmplă exact în acea zonă sau nu își dau interesul pentru asta… Așadar nu putem echivala lipsa unei revolte populare împotriva lui oprescu cu acceptul… Eu, de exemplu nu sunt de acord cu multe din proiectele lui și oricum cu întreg discursul de șmecheraș de mahala pe care îl are. Cu toate acestea, nu am pornit (încă :) ) nici o revoltă împotriva lui sau a PMB. Scriu doar pe blog. Așadar, lipsa protestelor, a revoltelor, nu semnifică un acord tacit, și nu vreau să fiu pus în aceeași oală cu cei care susțin utilitatea demolărilor în dauna păstrării și valorizării patrimoniului arhitectural bucureștean.
Zona aceea era în ultimii 15 ani „un focar de delincvenţǎ” pentru că a fost lăsată în mod intenționat în paragină și pradă nomazilor pentru a se crea motive multiple (pe lângă diametrală) ca să fie rasă… așa se întâmplă cu majoritatea caselor istorice care sunt lăsate de către proprietari pradă nomazilor și ulterior apare un incendiu care justifică demolarea și apariția unui turn de sticlă, oțel și nesimțire.
Epurarea culturală
Chiar dacă majoritatea cetățenilor nu reacționează față de aceste distrugeri arhitecturale din diverse motive ce țin de tumultul vieții cotidiene, trebuie să recunoaștem că mulţi dintre locuitorii orașelor României nu înţeleg importanţa identitară și turistică a valorii culturale a patrimoniului construit şi ireversibilitatea fiecǎrei distrugeri. Întrebarea este cum explicăm acest fenomen? Eu cred că majoritatea elementelor negative care afectează societatea românească (distrugerile monumentelor istorice și parcurilor, corupția, denigrarea permanentă a propriei țări etc.) își pot găsi o parte semnificativă din explicație prin apariția și întreținerea fenomenului de atrofiere a spiritului național. Populația a fost învățată că patriotismul și respectul față de cultura națională sunt desuete și de sorginte comunistă. Mai mult, această concepție a fost inserată și în sistemul educațional, copiii fiind „beneficiarii” unei istorii fardate, care să nu supere UDMR sau alți actori care au participat constant la gidonarea Ministerului Educației. În plus, unele caricaturi politice extremiste au confiscat orice referire națională din discursul politic, iar aceia care nu au dorit să fie confundați cu acele caricaturi extremiste, au preferat o detașare de orice idee națională.
Priviți la patriotismul european al polonezilor! Îl admirați, credeți că i-a ajutat să meargă mai bine prin criză, i-a ajutat să aibă un profil internațional foarte bine conturat?
Da, i-a ajutat! În tot ceea ce fac (generalizez, desigur) spiritual național se vede… de la îndârjirea cu care apără interesele Poloniei în grupurile de lucru (pe diverse domenii) de la Comisia Europeană până la apărarea industriei naționale și privatizările pe bursă, privatizări inteligente, în interesul Poloniei. Modelul patriotismului rațional polonez nu a făcut însă pui… Ungaria, de exemplu, a ales varianta unui extremism revanșard față de toți vecinii și față de evrei, iar România modelul abandonării oricărei aprecieri a valorilor naționale, modelul deznaționalizării, modelul atrofierii spiritului național… Ne autoepurăm cultural (iar în unele cazuri îi lăsăm pe alții să o facă)… cum altfel am putea numi ștergerea unui întreg țesut cultural urban al Bucureștiului decât o autoepurare culturală… ne ștergem identitatea în favoarea unui utilitarism sinistru…
Continuare: blog Cătălin Cornea
Cei care s-au opus demolării Halei Matache au propus mai multe soluții tehnice prin care Diametrala să se construiască fără demolarea acesteia… În van, codul portocaliu a pus la pământ pe Matache...
Nici nu știu dacă mai conta păstrarea unei singure clădiri (Hala) din moment ce o serie de alte monumente arhitecturale (clădiri de patrimoniu sau nu) în principal de pe partea dreaptă a Diametralei N-S au fost puse la pământ de terminatorul oprescu. Tehnic erau soluții (sigur că scumpe, dar istoria unui oraș nu ține cont de bani… dacă vrei să o păstrezi) ca majoritatea acelor clădiri să nu fie demolate. Diametrala putea intra în mare parte (pe Buzești și Berzei) în subteran astfel că lățimea străzii nu mai era insuficientă. Ba dimpotrivă, strada de la suprafață rămânea în principal pentru pietoni și tramvai și se dădea din nou viață zonei… cu păstrarea istoriei orașului.
„Modernizarea oraşului necesitǎ sacrificii?!”
Sunt multe voci care merg pe varianta simplistă cǎ „modernizarea oraşului necesitǎ sacrificii, cǎ zona de pe străzile Buzești, Berzei era un focar de delincvenţǎ ce trebuia asanat, cǎ până la urmă Hala Matache nu era cine ştie ce”… Din păcate, susținerea lui oprescu de către USL (ne referim la PNL pentru că susținerea PSD avea un oarecare sens) în alegerile locale din 2012 a creat impresia greșită că majoritatea bucureștenilor chiar sunt de acord cu demolările ceaușiste ale acestuia…Nu, majoritatea nu știu ce se întâmplă exact în acea zonă sau nu își dau interesul pentru asta… Așadar nu putem echivala lipsa unei revolte populare împotriva lui oprescu cu acceptul… Eu, de exemplu nu sunt de acord cu multe din proiectele lui și oricum cu întreg discursul de șmecheraș de mahala pe care îl are. Cu toate acestea, nu am pornit (încă :) ) nici o revoltă împotriva lui sau a PMB. Scriu doar pe blog. Așadar, lipsa protestelor, a revoltelor, nu semnifică un acord tacit, și nu vreau să fiu pus în aceeași oală cu cei care susțin utilitatea demolărilor în dauna păstrării și valorizării patrimoniului arhitectural bucureștean.
Zona aceea era în ultimii 15 ani „un focar de delincvenţǎ” pentru că a fost lăsată în mod intenționat în paragină și pradă nomazilor pentru a se crea motive multiple (pe lângă diametrală) ca să fie rasă… așa se întâmplă cu majoritatea caselor istorice care sunt lăsate de către proprietari pradă nomazilor și ulterior apare un incendiu care justifică demolarea și apariția unui turn de sticlă, oțel și nesimțire.
Epurarea culturală
Chiar dacă majoritatea cetățenilor nu reacționează față de aceste distrugeri arhitecturale din diverse motive ce țin de tumultul vieții cotidiene, trebuie să recunoaștem că mulţi dintre locuitorii orașelor României nu înţeleg importanţa identitară și turistică a valorii culturale a patrimoniului construit şi ireversibilitatea fiecǎrei distrugeri. Întrebarea este cum explicăm acest fenomen? Eu cred că majoritatea elementelor negative care afectează societatea românească (distrugerile monumentelor istorice și parcurilor, corupția, denigrarea permanentă a propriei țări etc.) își pot găsi o parte semnificativă din explicație prin apariția și întreținerea fenomenului de atrofiere a spiritului național. Populația a fost învățată că patriotismul și respectul față de cultura națională sunt desuete și de sorginte comunistă. Mai mult, această concepție a fost inserată și în sistemul educațional, copiii fiind „beneficiarii” unei istorii fardate, care să nu supere UDMR sau alți actori care au participat constant la gidonarea Ministerului Educației. În plus, unele caricaturi politice extremiste au confiscat orice referire națională din discursul politic, iar aceia care nu au dorit să fie confundați cu acele caricaturi extremiste, au preferat o detașare de orice idee națională.
Priviți la patriotismul european al polonezilor! Îl admirați, credeți că i-a ajutat să meargă mai bine prin criză, i-a ajutat să aibă un profil internațional foarte bine conturat?
Da, i-a ajutat! În tot ceea ce fac (generalizez, desigur) spiritual național se vede… de la îndârjirea cu care apără interesele Poloniei în grupurile de lucru (pe diverse domenii) de la Comisia Europeană până la apărarea industriei naționale și privatizările pe bursă, privatizări inteligente, în interesul Poloniei. Modelul patriotismului rațional polonez nu a făcut însă pui… Ungaria, de exemplu, a ales varianta unui extremism revanșard față de toți vecinii și față de evrei, iar România modelul abandonării oricărei aprecieri a valorilor naționale, modelul deznaționalizării, modelul atrofierii spiritului național… Ne autoepurăm cultural (iar în unele cazuri îi lăsăm pe alții să o facă)… cum altfel am putea numi ștergerea unui întreg țesut cultural urban al Bucureștiului decât o autoepurare culturală… ne ștergem identitatea în favoarea unui utilitarism sinistru…
Continuare: blog Cătălin Cornea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu