Recent la Satu Nou s-a ținut ședința Consiliului Comunității Românilor din Serbia la care s-a discutat, în primul rând, despre problema re-înregistrării Comunității, adică amânarea interminabilă fără nici o decizie. Pe ordinea de zi a fost și vizita recentă a delegației CRS la București, iar la această ședință, membrii Consiliului CRS au fost informați amănunțit despre fiecare întâlnire în capitala României.
S-a discutat și despre planurile Comunității în viitorul apropiat, mai întâi bunul mers privind înscrierea studenților la facultățile din România (până în momentul de față, șapte candidați deja au predat dosarele). În colaborare cu câteva ONG-uri din Timișoara, Comunitatea Românilor din Serbia a primit posibilitatea de a asigura pentru patru studenți cazare și masă în timpul studiilor, venind, prin aceasta, în ajutor familiilor care nu au posibilități financiare de a trimite copiii la studii.
Revenind la primul punc al ședinței Consiliului CRS, fiind cel mai important și mai mult discutat, după ce majoritatea membrilor și-au dat părerea, s-a elaborat următoarea Decizie în limba sârbă și română care a fost trimisă mediilor și tuturor factorilor influenți privind problema abordată:
”Membrii comunităţii etnice româneşti, adunați în jurul Comunității Românilor din Serbia (CRS), în septembrie anul trecut, respectând legile şi procedurile legale ale Republicii Serbia, au decis să readucă asociația în cadrul legal şi transparent, detronând pe fosta conducere care, pe lângă conducerea nedemocratică şi absolutistă, a compromis comunitatea noastră etnică.
Datorită activităţii ilegale a fostului preşedinte Ion Cizmaș, asociația noastră, Comunitatea Românilor din Serbia, este în pericol de faliment.
Ion Cizmaș, în perioada precedentă, în contradicţie cu statutul Comunității şi fără acordul nimănui a introdus asociația în datorii. De asemenea, după verificarea Comunității de către Ministerul Finanțelor, Administrarea fiscală cu centrul regional la Novi Sad, sucursala Vârșeț, a fost confirmat faptul că Comunitatea Românilor din Serbia, reprezentată de președintele de atunci, Ion Cizmaș, în perioada 01 ianuarie 2007 și până la 31 decembrie 2009 a cheltuit fără a justifica suma.
Creditele au fost luate în detrimentul Comunităţii Românilor din Serbia, fără a fi încunoștințați membrii, şi nici până în ziua de azi nu se știe precis unde și pe ce s-au cheltuit banii.
Fondurile care veneau din România pentru a ajuta organizaţia noastră au fost compromise punând la întrebare reputaţia organizaţiei, dar şi imaginea întregii minorități române din Serbia.
Comunitatea etnică română riscă azi, în momentul în care se depun eforturi în ţara noastră privind respectarea democrației şi drepturile omului de a fi una dintre pietrele de temelie în calea spre acceptarea şi punerea în aplicare a valorilor europene - valori a unei societăți sănătoase şi moderne, să rămână fără organizația care într-adevăr apără și promovează aceste deziderate.
Astăzi, Comunitatea Românilor din Serbia este la mila statului, deoarece sunt înghețate activităţile organizaţiei din cauza nehotărârii instituţiei relevante privind re-înregistrarea şi înscrierea în Registru.
Timp de 8 luni nu s-a primit nici un răspuns! Cine va plăti datoriile create de fosta conducere, care zilnic sunt tot mai mari?
Este mai mult decât evident că soluţia acestei probleme să tărăgănează.
Deschis ni sa spus că deputatul grupului parlamentar "Pentru o Serbie europeană", Ion Magda, în câteva rânduri a împiedicat re-înregistrarea Comunității Românilor din Serbia. Suntem convinși că are sprijin la Belgrad, fiindcă după scandalul privind falsificarea datelor despre educaţia dânsului, el și mai departe a rămas în postură de vicepreşedinte al Comitetului pentru Educaţie al Adunării Parlamentare a Republicii Serbia. Așa ceva considerăm inacceptabil.
Nu putem accepta să se evite obţinerea răspunsului, indiferent de presiunile politice prin care, practic, se apără persoana care ne-a și adus în această situaţie, şi ignorând voinţa membrilor Comunității Românilor din Serbia.
Refuzăm să credem că printr-un astfel de act, instituţiile de stat sting asociația noastră.”
Colaborarea Comunității Românilor din Serbia cu Institutul Cultural Român din București a fost un punc aparte, așteptându-se ca vara aceasta sa fie una benefică și bogată în manifestări culturale, concerte, dar și donații de cărți școlilor cu limba de predare română, toate acestea organizate de Comunitate cu sprijinul Institutului Cultural Român.
În încheiere, este laudabil faptul că ședința a fost, pe de o parte foarte constructivă, pe de alta se simțea o atmosferă degajată, de prietenie, unde oamenii au venit pentru idei și idealuri comune, fără forță și tensii.
O corespondenta de la Marin GAȘPĂR
Romanian Global News
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu