vineri, 23 iulie 2010

Preşedintele român şi premierul maghiar Viktor Orban vor să se vadă în weekend. Ce au de împărţit

de Raluca DUMITRIU | joi, 20:06

Viktor Orban premierul Ungariei

Preşedintele Traian Băsescu se va întâlni, cel mai probabil sâmbătă, cu premierul Ungariei, Viktor Orban, cei doi fiind invitaţi să participe la Băile Tuşnad (judeţul Harghita) la cea de-a XXI-a ediţie a Universităţii de Vară şi a Taberei Studenţeşti Tusványos

Surse din ambele părţi ne-au confirmat că o discuţie între şeful statului şi prim-ministrul de la Budapesta va exista, nefiind deocamdată stabilit şi locul. Din partea organizatorilor evenimentului, Sándor Krisztina a precizat că întâlnirea s-ar putea desfăşura la Miercurea-Ciuc, la Târgu Mureş sau chiar la Tabăra Tusvanyos.

"Un consilier al preşedintelui Traian Băsescu ne-a sunat şi ne-a spus că acesta este de acord, chiar doreşte să răspundă invitaţiei de a se întâlni cu premierul ungar, dar că nu s-au stabilit încă amănuntele", a declarat Sándor. Ieri, a apărut şi varianta că discuţia Băsescu-Orban se doreşte a fi mai ferită de ochii presei, prin urmare locul de desfăşurare să fie în vila de protocol a administraţiei prezidenţiale din staţiunea Covasna.

Ieşirea UDMR de la guvernare, legea dublei cetăţenii sau maghiarizarea străzilor din Ardeal

În ultima vreme s-au făcut speculaţii pe marginea subiectelor care ar putea fi abordate în cadrul tete-a`-tete-ului, cel mai important dintre acestea fiind ieşirea UDMR de la guvernare, după ce mai mulţi lideri locali şi aproape 10 parlamentari ai Uniunii, în frunte cu Gyorgy Frunda, au cerut acest lucru, nefiind de acord cu măsurile de austeritate impuse de Guvern. De asemenea, Traian Băsescu şi Viktor Orban ar putea vorbi şi despre legea care ar urma să fie adoptată la Budapesta, privind acordarea dublei cetăţenii etnicilor maghiari care trăiesc în ţările vecine Ungariei. Întâlnirea celor doi vine şi pe fondul mai multor iniţiative depuse la consiliile locale din Ardeal de maghiarizare a străzilor. Ultima dintre ele aparţine unor tineri din Miercurea-Ciuc, care vor să schimbe denumirea străzii Mihai Eminescu în strada Attila. Viktor Orban este aşteptat să sosească la Tabăra Tusvanyos vineri seară, iar sâmbătă să participe la dezbateri pe tema "Europa Centrală - Centrul Europei?", împreună cu vicepreşedintele Parlamentului European, Tőkés László, într-o discuţie moderată de secretarul de stat în Ministerul de Externe al Republicii Ungare, Németh Zsolt. Evenimentul, organizat de Fundaţia "Pro Minoritate" din Budapesta şi de Consiliul Tineretului Maghiar din România, se va încheia duminică.

sursa: gandul.info

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu