de Adrian Paunescu
Trăim timpuri grele. În schimb, urmează vremuri şi mai grele. Ne ameninţă iarăşi, din scrumul a 70 de ani însângeraţi şi arşi pe rug, cumplitul, criminalul an 1940. Prin cercurile înalte ale puterii şi banului, în acordurile frivolităţii şi desfrâului, danţul continuă. Ce le pasă guvernanţilor de ţara guvernată? Cu ce îl conturbă pe preşedinte declaraţia de război a castorului Tökes Laszlo, fătălăul dedat la solistică, în fruntea unui cor insalubru de uneltitori împotriva României?
Pocitaniei perverse nu-i răspunde nici un oficial român nici în româneşte, nici în ungureşte, pentru că aşa e, la noi, la vârf, se trăieşte tranzacţionist şi capitulard. Şi balul continuă, în surdele saloane luxoase ale banului şi puterii fără de identitate. Ăştia, pe care nu-i doare ameninţarea cu sfâşierea Ardealului, homunculi, nici măcar de eprubetă, cât de chiuvetă, produse incestuoase de bordel politic, ăştia nu pot fi români.
Ăştia par trimişii cinici ai unor interese străine prin aceste ţări ale Estului, cu atât mai uşor de condus cu cât vor fi mai divizate, mai sparte, mai micşorate pe hartă. Responsabili de nasul, pe care şi l-a luat la purtare spărgătorul de ţări, ascuns multă vreme într-un taur comunal, după cum scria memorabil Vadim, şi este acuzată poziţia critică a democraţilor? Sunt cei care, fără a se fi aliniat iredentei ungureşti, au tolerat actul anticonstituţional, antieuropean şi ilegal al înfiinţării unui partid etnic, purtător al maramei înşelătoare de uniune culturală. Care cultură, derbedeilor? Cultura asmuţirii maghiarilor împotriva românilor? Separatismul vostru abject are cumva un scop artistic ascuns?
Dumneavoastră sunteţi, eventual, Beethoven? Vă animă un fel de reîncarnare a lui Van Gogh? Dirijaţi ceva, în afară de morţii din ambele tabere, pe care îi pregătiţi, de ani şi ani, şi vi-i fezandează diverse instanţe internaţionale, cumpărate la pungă?
S-a ivit şi o polemică, foarte încordată, nu-i aşa, între Tökes, care vrea autonomia ţinutei Secuieşti, în felul în care şi-a obţinut Kosovo independenţa, şi Marko, care vrea şi el autonomia ţinutei Secuieşti, dar nu pe calea kosovară. Media românească a şi sărit să sublinieze diferenţa dintre radicalul Laszlo şi moderatul Bella. De fapt, nu e nici o deosebire. Ambii doi, aş zice chiar ambii toţi, ca să mă refer la clăsuţa politică maghiară din România, ar dori autonomia. Inteligent şi speculativ cum e, cel mai dotat dintre ei, liderii udemerişti, G. Frunda n-a întârziat să declare că autonomia se opune independenţei. Măi, să fie! Chiar? Cum adică se opune? Nu cumva autonomia este haina de toată săptămâna a unei atent pregătite redingote de duminică? În dicţionarul explicativ al limbii române, unul dintre sinonimele independenţei este chiar autonomia.
Norocul nostru este totuşi explicaţia momentană pe care o dă domnul Frunda noţiunii de autonomie şi pe care, cu puţină chibzuinţă, o vom putea folosi în documentele internaţionale, când udemerizdii vor vrea şi independenţa. Că aşa sunt ei, fac paşi mărunţi. Şi umblă cu pseudonime păcălitorii, de la etapă la etapă. Chiar în acest an, să ne amintim, crainicii autonomiei secuieşti declarau că tăblia aia nenorocită pe care scrie Ţinutul Secuiesc n-are nici o semnificaţie administrativă şi că ei nu vor decât o regiune de dezvoltare economică, nu se gândesc ei la autonomie teritorială sau etnică.
Integral in Jurnalul National
marți, 27 iulie 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu