vineri, 8 octombrie 2010

NESIMTIRE FARA LIMITE. LA SFANTU GHEORGHE, primarul UDMR-ist Antal Arpad a indepartat drapelul Romaniei de pe o cladire publica!

Antal Arpad: Arborarea drapelului României fără autorizaţie creează anarhie

Primarul municipiului Antal Arpad a recunoscut că el a dat dispoziţie pentru înlăturarea drapelului românesc şi a steagului Uniunii Europene de pe Casa cu Arcade.

Antal a menţionat că măsura a fost luată pentru că cele două steaguri au fost puse fără acordul Primăriei, deşi Casa cu arcade se află în proprietatea municipalităţii. Primarul a mai spus că nu poate accepta ca orice persoană să pună steaguri în oraş după bunul său plac pentru că asta ar creea harababură şi anarhie.

“Pe clădirea Casei cu Arcade era amplasat drapelul orașului Sfântu Gheorghe, este steagul nostru numărul unu. Cine vrea să pună acolo un drapel trebuie să ceară aprobare, e o anarhie ca cineva să se urce pur și simplu pe o scară și să pună un drapel, pentru că așa putem pune drapelul peste tot”, a arătat Antal Arpad. Mai mult, edilul a ţinut să precizeze că, în cazul în care cineva vrea să facă ceva legat de o clădire a oraşului, ar trebui întâi să ceară aprobare de la Primărie. "Nu cred că este bine să ne urcăm pe scări şi să punem sau să luăm steaguri în acest oraş. Drapelul nefiind pus de noi, evident că l-am îndepărtat", a spus Antal Arpad.

El a spus că în oraşul Sfântu Gheorghe steagul României este respectat, dar asta nu înseamnă că oricine poate să amplaseze tricolorul românesc oriunde.

"Nu cred că în acest oraş steagul României nu are parte de respect. Deci nu cred că poate să spună cineva că în oraşul Sfântu Gheorghe steagul României nu are parte de respect, dar haideţi să nu mergem după capul nostru şi să ne urcăm pe scări şi să punem steaguri. Altfel, iese o harababură că n-o să mai dezlegăm misterele (?? - n.a.) din spatele steagurilor niciodată", a afirmat primarul.
Integral in Adevarul
Sursa http://www.adevarul.ro/locale/brasov/brasov-covasna-primar_sfantu_gheorghe-antal_arpad-drapel_ue-tricolor_0_349765032.html

http://www.adevarul.ro/locale/brasov/brasov-covasna-casa_cu_arcade-drapel-secui-extremisti_0_348565690.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu